Skip to content
Menu
Menu
Dragi prieteni,

Nu mai preluăm comenzi online, dar site-ul nostru vă rămâne la dispoziție pentru a răsfoi catalogul de produse. Vă așteptăm cu drag în magazinul fizic de pe strada Buzești nr. 20 de marți până sâmbătă între orele 12:00 și 20:00!

💗 Mulțumim din suflet tuturor celor care ne-au susținut prin comenzi online și au avut încredere în noi!

Abonament Zero Waste

200,00 lei buc

Descriere

Abonamentul zero waste este modul în care tu alegi să direcționezi 200 de lei din bugetul lunar de cumpărături către produse fără plastic.

Sunt aceleași produse pe care le cumperi oricum, în mod firesc și recurent, pentru nevoile tale de bază. Diferența este că prin acest abonament faci alegerea conștientă de a îi investi în reducerea cantității de deșeuri din coșul lunar de cumpărături și în a susține un business mic local.

[NTP-Recurring planId=5672160316096512 button=”Abonează-te!” title=”Abonament lunar”]

Cum funcționează

  1. Cumperi o singură dată Abonamentul, apoi lunar ți se va retrage automat plata, câtă vreme rămâi abonat;
  2. La începutul fiecărei luni primești un voucher pe mail;
  3. Îl folosești la cumpărături în magazinul fizic sau în online, timp de 60 de zile;
  4. Te bucuri de produse și de celelalte beneficii generate de existența magazinului.

Ce poți cumpăra

Tot ce avem în magazin:

  • produse alimentare: cereale, nuci, fructe uscate, condimente, ceaiuri, paste, ulei, dulciuri, etc;
  • produse de îngrijire personală: săpun, pastă de dinți, gel de duș, șampon, deodorant, etc;
  • produse de curățenie: detergent de rufe, de vase, de pardoseli, soluție de geamuri, bureți și perii, etc.

Lunar o bună parte din bugetul tău se duce inevitabil către produse care sunt și disponibile fără plastic. Abonamentul zero waste nu te costă nimic în plus față de consumul tău lunar, doar implică alegerea conștientă ca acel buget să fie direcționat către produse neambalate în plastic.

De ce este important

Acesta angajament te va ajuta să îți optimizezi coșul de cumpărături în același timp în care îți vei reduce cantitatea de deșeuri generate lunar. Îndrăznim să zicem că te va ajuta să reduci cheltuielile lunare și spunem asta bazându-ne pe experiența documentată a lui Bea Johnson, fondatoarea Zero Waste Home, care și-a redus cu 40% cheltuielile familiei ei de 4 persoane când a implementat practicile zero waste.

Ca aspirație colectivă, magazinul are nevoie de 300 de oameni care să cumpere lunar de 200 de lei. De când există, am reușit să oprim în a ajunge la gunoi peste 100.000 de ambalaje de plastic. Vizualizând asta, știm că o bucată de pământ din România e mai curată. Vrem să continuăm asta și doar împreună putem avea un astfel de impact.

Ce alte beneficii mai ai, fiind abonat

Odată cu abonamentul, magazinul trece la următorul său nivel și devine un spațiu integrat pentru practica ecologiei profunde, aducând experiențe menite să integreze ecologia exterioară cu ecologia interioară. Invitația noastră este să îți faci acest abonament pentru un an, pentru a avea acces la sprijinul și resursele de care ai nevoie pentru a transforma practicile ecologice pe care ți le dorești.

Astfel, vei avea acces la:

  • produse curate, fără plastic, în valoare de 200 de lei lunar;
  • o comunitate de 300 de oameni care împărtășesc dragul pentru Natură;
  • 12 întâlniri de comunitate lunare, create pe nevoile exprimate de voi;
  • 20% reducere la 2 ateliere de lucru cu emoțiile, ca parte din practica ecologiei interioare;
  • 20% reducere la 1 experiment social TRAI de practică a vieții într-un ecovillage;
  • spațiul TRAI – un hectar de liniște lângă pădure, în Vâlcea, unde poți veni gratuit cu cortul 3 weekenduri din an.

 

[NTP-Recurring planId=5672160316096512 button=”Abonează-te!” title=”Abonament lunar”]