Skip to content
Menu
Menu

Scrisorică pentru conștiința de la raft

În spatele oferirii unor alegeri de consum fără plastic, magazinul a avut de la început motivația și datoria morală de a fi parte din procesul de transformare a conștiinței.
Evităm să vorbim despre asta pentru că poate părea „pretențios” și pentru că știm că oamenii care văd asta direct nu au nevoie să li se spună. Și pentru că am sindromul impostorului și cred că pentru a vorbi sau pretinde o practică despre conștiință e nevoie să fiu monahie sau un fel Buddha, ceea ce sunt departe de a fi.
Însă a fost clar de la început că prin magazin alegem să participăm în acest proces de schimbare a obiceiurilor, mentalității și eventual identității celor care simt această nevoie. Că în ecologie schimbarea profundă și reală pe termen lung e aceea în care experimentăm adevărata noastră Natură.
Suntem departe de a înțelege Grația care ne arată cine suntem și ce deschide real revelația, însă ne simțim datori să împărtășim din puținul care ni s-a dat. Și suntem preocupați de a cerceta ce anume poate cataliza această transformare a conștiinței în cel mai scurt timp și cu cât mai puțină suferință neasumată.
Asta pentru că așa a fost experiența mea, întâi am trăit niște revelații despre existența mea ca om, apoi am înțeles impactul alegerilor mele. Modul în care consum ca să trăiesc a devenit cea mai pragmatică și ancorată în realitatea de zi cu zi valență a revelațiilor avute. Și mi-a fost atât de inconfortabil să mă prefac că nu văzusem ce implicații are risipa de energie, in toate formele ei, încât a trebuit să fac ceva în legătură cu asta, cât să dorm un pic mai liniștită noaptea.

Însă cred că și drumul invers este posibil. De la raft la conștiință.

Cred că și prin alegeri mici de consum se modelează o altă conștiință. Din decizii precum ce fel de detergent de rufe folosesc sau dacă înlocuiesc cumpăratul de apă la pet de 0.5, când sunt în oraș și mi-e sete, cu o sticlă reutilizabilă, cred că se formează un alt nivel de trăire și prezență. Cineva mi-a împărtășit că de când folosește detergenții naturali de la noi i s-a schimbat percepția și mirosul și e mult mai sensibilă acum la parfumurile sintetice.
Din atenția pusă la raft este posibil să trăim experiențial un nivel de conștiință extinsă, care include viața în toate formele ei. Iar asta automat ne responsabilizează spre a alege cu atenție ce impact vrem să avem.
Unul din modurile în care continui să lucrez propria-mi conștiință este prin Possibility Management. Aici am citit recent fragmentul de mai jos care rezonează mult cu filozofia magazinului:
 
„Low drama uses immense amounts of energy to avoid responsibility. Low drama is unconscious, because if you knew the true energetic costs of low drama, it would be too painful to engage in it. Just like if you knew the true long term costs of nuclear power or the impact of the current scale of fossil fuels industry you would avoid using electricity generated that way; you would redesign your lifestyle to use less energy. Change occurs only when taking responsibility and that is called high drama.
Fragment din Possibility Manager Handbook, scris de Clinton Callahan, la Next Culture Press.
Îmi doresc să aduc mai prezentă în viața magazinului perspectiva ecologiei profunde și a procesului de schimbare prin care trecem pe acest drum. Mi-ar plăcea să văd și să fiu parte din mai multe contexte în care ne uităm la stilul de viață ecologic din prisma conștiinței și nu doar ca înlocuire mecanică de obiceiuri, pentru o motivație care de cele mai multe ori e venită din exterior sau e neclară.
De aici de unde scriu, Natura ne îndură, ne hrănește și ne așteaptă să o regăsim.
Cu drag și recunoștință,
Ana-Maria
Ana-Maria în fân

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *